Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Accident rutier grav, soldat cu două victime! Un şofer ar fi pătruns pe contrasens

de Alina DRACOPOL Miercuri, 16 Februarie 2022 221 1 min citire
Accident rutier grav, soldat cu două victime! Un şofer ar fi pătruns pe contrasens
Două femei au fost transportate, cu mai multe răni, la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN14, în afara localităţii Târnava, potrivit Poliţiei.
"Două persoane au fost transportate la spital. Din primele cercetări rezultă că şoferul autoturismului condus spre Mediaş, într-o curbă la stânga, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus dinspre Mediaş. Cercetările continuă in vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
Un echipaj SMURD care mergea să preia un pacient a intervenit şi a preluat-o pe una din femeile rănite. Cealaltă femeie accidentată a fost transportată la spital de o altă ambulanţă SMURD.
"ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD pe DN 14, Târnava, la un accident rutier produs între două autoturisme. La faţa locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană de sex feminin, de aproximativ 33 de ani, conştientă, care a fost transportată la CPU Mediaş policontuzionată. În accident au fost implicate două persoane, conştiente şi neîncarcerate. (...) Un echipaj SMURD aflat în drum spre un caz medical a oprit şi a acordat îngrijiri preluând cea de a doua victimă (femeie care acuza dureri în piept) implicată în accidentul de pe DN 14, Târnava", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Alina Voina, citată de Agerpres. 
Taguri
Articolul anterior Elevi din 20 de unități școlare s-au înscris la cursurile pentru învățarea limbii chineze
Articolul următor Accident rutier la Constanţa, în urmă cu puţin timp. Şoferi, traficul este blocat!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei