Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în urmă cu ceva timp, pe autostrada A2, la km 162, pe sensul spre Constanța, acolo unde a avut loc un accident rutier.
- Publicitate -
Potrivit primelor informații, au fost implicate două autoturisme fiind rănite cinci persoane, mai exact, trei adulți și doi copii.
Victimele sunt conștiente, cooperante și neîncarcerate.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD B2 și o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detașamentul Cernavodă și un echipaj SAJ.
În urma accidentului rutier, unul dintre minori a fost transportat la spital, cu traumatism abdominal.