Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, între localitățile Tuzla și Costinești. Din primele informații se pare că șoferița care a provocat accidentul nu are permis de conducere. Pasagerul din dreapta, cetățean coreean, a decedat pe loc. Pe bancheta din spate se afla un copil care a scăpat cu viață, dar a fost transportat de urgență la spital.
- Publicitate -
UPDATE - În jurul orelor 17.40, BĂDUICĂ ANGELICA, de 25 de ani, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie auto, a condus o Dacia Logan pe DN 39 , pe directia Tuzla - Mangalia și ajungând între localitățile Tuzla și Costinesti, din cauza lipsei de experiență în conducere a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens unde a părăsit carosabilul și a s-a izbit de un copac. În urma impactului, pasagerul din dreapta, PARK HANG GU, de 38 de ani, a decedat. Atât minorul de opt ani, Ș.M.Alexandru, aflat pe bancheta din spate, cât și șoferița au suferit răni, fiind transportați la spital.