Un accident teribil s-a petrecut astăzi, după ce un bărbat a intrat cu mașina într-un bloc de beton, fiind luată în calcul posibilitatea ca acestuia să i se fi făcut rău la volan, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Opel, mergea dinspre strada Nerva Traian spre Bulevardul Mărășești din Capitală și, înainte de intrarea în pasaj, a pierdut brusc controlul volanului.
- Publicitate -
"Pentru că nu sunt urme de frânare, se bănuiește că victimei i s-a făcut rău la volan. Acest lucru ar putea fi stabilit la finalul necropsiei", a spus Ioana Stancu.
La fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București și o ambulanță SMURD. Echipajul medical a încercat să îl resusciteze pe șofer, însă fără rezultat, scrie realitatea.net.