Într-una dintre mașinile implicate în accidentul teribil petrecut astăzi, în stațiunea Mamaia, au fost găsite mai multe pliculețe care se pare că ar conține droguri. Este posibil chiar ca șoferul din vina căruia s-ar fi produs impactul să fi fost sub influența substanțelor interzise.
- Publicitate -
"Conducătorul auto nu a putut fi testat, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În autoturism a fost găsit un pliculeț, iar asupra pasagerului dreapta din autoturism au fost găsite alte 18 pliculețe cu substanță vegetală susceptibilă a avea efect psihoactiv", au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.