Cinci persoane au murit, iar alte 23 au fost rănite, în această dimineața, după ce un autocar slovac la bordul căruia se aflau turiști a ieșit de pe carosabil, au anunțat autoritățile sârbe, relatează Reuters și The Associated Press.
- Publicitate -
Toate persoanele rănite primeau îngrijiri la spitale din localitățile Aleksinac și Nis, la aproximativ 200 de kilometri sud de Belgrad, precizează Ministerul sârb de Interne, într-un comunicat citat de news.ro.
Ministerul nu oferă alte informații despre incident, precizând că acesta a avut loc în momentul în care autocarul, cu numere de înmatriculare slovace, a ieșit de pe o autostradă care asigură legătura între Serbia, Macedonia și Grecia.
Unii dintre răniți se aflau în stare gravă, potrivit poliției, citată de AP, care precizează că incidentul a avut loc în apropiere de Aleksinac.
Potrivit cotidianului sârb Blic, la bordul autocarului se aflau turiști slovaci care se întorceau acasă de pe Insula greacă Corfu, scrie realitatea.net