Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de procurori împotriva sentinței Tribunalului în procesul Romline - Socib, prin care s-a dispus achitarea pentru abuz în serviciu pentru ex-directorul Șantierului Naval 2 Mai Mangalia, Traian Duca Vasile, și foștii directori Romline Gavril Groze și Paul Dinulescu. După judecarea apelului, singura persoană găsită vinovată în acest dosar este administratorul firmei Socib, grecul Nearcos Cristodoulidis, care a fost condamnată de Tribunal la trei ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. pentru restul faptelor, fals și uz de fals, a fost și el achitat. Magistrații au constatat că faptele comise de grec s-au prescris, astfel că acesta e obligat să acopere doar despăgubirile civile. Prin prescrierea faptelor, grecul a scăpat de executarea pedepsei.
- Publicitate -
Rechizitoriul se referă la încheierea, în 1995, cu încălcarea prevederilor legale, a trei contracte de bare-boat între Romline și Socib. Decizia mai poate fi atacată în recurs.