Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au organizat, în cursul zilei de joi, o acțiune pe raza municipiului.
- Publicitate -
Scopul raziei a fost prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a punerii în circulație de produse contrafăcute și a activităților comerciale ilicite. Oamenii legii au verificat 15 agenți economici și au constatat 4 infracțiuni. De asemenea, polițiștii au dat nouă amenzi în valoare de 15.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 2.960 de lei.
"La punctele de lucru a patru societăți, din incinta unui centru comercial situat, în Km 4 au fost identificate, expuse, în vederea comercializării articole de îmbrăcăminte, purtând marca și sigla unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile în cauză, în valoare totală de 2.600 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei în cauză sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată", se arată într-un comunicat remis de IPJ Constanța.