La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
- Publicitate -
Astfel au fost legitimați 32 de conducători auto și au fost verificate tot atâtea vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, dintre care 29 pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de peste 21.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 9 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare.