Luni, 08 Iunie 2026

Acțiune de prevenire, în stațiunea Mamaia, a Poliției, Jandarmeriei, Gărzii de Coastă și ISU Dobrogea | FOTO

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 20 Iulie 2012 215 < 1 min citire
Astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea și Garda de Coastă au desfășurat activități comune, în stațiunea Mamaia, pentru informarea turiștilor cu privire la măsurile pe care aceștia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale în perioada sezonului estival.
Activitatea din stațiunea Mamaia, unde echipajele MAI au discutat cu cetățenii, a avut drept obiectiv informarea persoanelor venite în vacanță pe litoralul Mării Negre cu privire la măsurile de autoprotecție, constând în transmiterea unor pliante informativ-preventive turiștilor, cât și posesorilor de autoturisme.
În scopul informării corecte a turiștilor, au fost făcute recomandări preventive, vizate fiind tâlhăriile, disparițiile copiilor de pe litoral, respectarea regulilor de circulație, siguranța autoturismului, furturile de pe plajă și din spațiile de cazare.
Pentru situațiile de urgență în care este amenințată siguranța cetățeanului apelați 112!
Polițiștii și Jandarmii vă stau la dispoziție în stațiunile de litoralul Mării Negre.
Mai multe informații utile în sezonul estival și vacanța de vară se pot obține accesând site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro. 
Taguri
Articolul anterior Cod galben de caniculă, în weekend, pe litoral și în sudul țării
Articolul următor Polițiștii români detașați în Bulgaria au consiliat, de la începutul lunii, 280 de turiști români

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei