În urma unei acțiuni de proporții în portul Constanța, polițiștii de frontieră au ajuns la concluzia că personalul de pază, precum și tehnica de securizare a porturilor maritime nu asigură un control eficient al accesului în incintele portuare, în conformitate cu normele codului ISPS - Codul internațional pentru securitatea navelor și facilităților portuare. Au fost identificate ca zone de risc crescut porțile de acces și perimetrul portuar, excepție făcând Terminalul de pasageri și incinta Oil Terminal, zone care îndeplinesc condițiile de securitate portuară.
- Publicitate -
De asemenea, s-a constatat că există în continuare agenți economici care desfășoară activități în incinta portuară fără a avea avizul organelor în drept și care folosesc forța de muncă fără forme legale.
Controlul a avut loc marți, 16 octombrie a.c., între orele 16 și 19,30, în incinta porturilor Constanța, Constanța Sud Agigea și Midia. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Constanța, comisar șef Adrian Burcea, acțiunea a avut loc în contextul general al activităților desfășurate de Poliția de Frontieră Română pentru securizarea frontierelor externe ale UE.
Principalele obiective au fost combaterea migrației ilegale, a muncii la negru, a faptelor circumscrise infracționalității transfrontaliere (contrabanda cu țigări și alcool, cu substanțe interzise și periculoase, autoturisme furate etc.) precum și verificarea legalității activităților desfășurate de agenții economici în zona de frontieră și asigurării normelor internaționale de securizare a incintelor portuare.
S-au instituit filtre totale la porțile de acces nr. 1,5,6,9 și 10 ale porturilor Constanța și Constanța-Sud Agigea, precum și în portul Midia. Concomitent, s-a patrulat în incintele portuare și au fost controlate și supracontrolat navele de marfă și pasageri acostate în cele trei porturi.
Minori depistați muncind la negru
Potrivit comisarului șef Adrian Burcea, în cadrul filtrelor de la porțile de acces în porturi au fost verificate 223 de autovehicule și 496 de persoane. La poarta 9 de acces în portul Constanța au fost descoperite 15 persoane, din care doi minori, care au declarat că munceau la negru în folosul firmei Tayfun Trading SRL. Aceste aspecte sunt cercetate în prezent de lucrători judiciari din cadrul inspectoratului, urmând a se lua măsurile legale împotriva agentului economic, sub aspectul încălcării prevederilor Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii), art. 280 ind.1.
De asemenea, au fost prinși 25 de marinari străini, care deși cunoșteau reglementările privind locurile de intrare/ieșire din port, au încercat să folosească alte intrări decât cele stabilite. Ei au fost duși către porțile de acces special destinate lor.
Au fost verificate în bazele de date internaționale și cinci autovehicule asupra cărora exista suspiciunea că ar putea fi furate.
Indieni cu termen de ședere depășit
În urma activităților de patrulare în incintele portuare, a fost depistat în portul Constanța un grup format din 17 cetățeni indieni care, în urma verificărilor, a rezultat că aveau termenul de ședere în România depășit. Ei au fost transportați la Serviciul pentru străini Constanța, care le-a emis dispoziții de părăsire a țării.
17 agenți economici, care își desfășoară activitatea în incintele celor trei porturi, au fost controlați. Patru dintre aceștia nu aveau avizul Poliției de Frontieră, motiv pentru care au fost sancționați contravențional.
În timpul acțiunii, au fost controlate, la intrare în port, patru nave având în echipaj 46 de marinari și, la ieșire, 12 nave cu 698 marinari. Două dintre acestea din urmă, nave de croazieră, aveau la bord și 862 de pasageri. Au fost făcute trei supracontroale asupra unor nave acostate în portul Constanța, cunoscute ca desfășurând activități ilegale pe linia contrabandei cu țigări.
Astfel, au fost descoperite nedeclarate la bordul navei Snow White, 20 de cartoane de țigări din diferite mărci. Ele au fost confiscate de vameși, comandantul navei fiind amendat.