Acţiunea „Blocada”, la Constanţa. Controale, persoane legitimate, maşini trase pe dreapta

de Alina DRACOPOL Vineri, 27 Octombrie 2023 131
La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat activități, în sistem integrat, în cadrul acțiunii Blocada.

În urma activităţii, au fost legitimate peste 80 de persoane, au fost verificate aproximativ 20 de vehicule, cinci agenți de pază și 36 de locații publice, printre care baruri, săli de joc, parcuri și piețe aglomerate. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 la Legea 61/1991 și 11 la O.U.G. 195/2002. Valoarea sancțiunilor aplicate este de aproximativ 10.000 de lei. Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare. De asemenea, activitatea a avut și un rol preventiv.

„Polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane”, transmite Poliţia Constanţa. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei