Polițiștii constănțeni au desfășurat, pe 29 mai, mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și menținerea ordinii publice, în colaborare cu reprezentanții Registrului Auto Român.
- Publicitate -
În cadrul unei acțiuni organizate de Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Municipiului Constanța, au fost verificați șoferii care circulau cu autovehicule neconforme din punct de vedere tehnic. În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, și au reținut șapte certificate de înmatriculare.
Tot pe 29 mai, polițiștii Secției 4 Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul verificărilor au fost legitimate 78 de persoane și controlate 21 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.
O acțiune similară a avut loc și în stațiunea Costinești, unde polițiștii Secției 3 au legitimat 57 de persoane și au verificat 43 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei. De asemenea, două permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării.
Per ansamblu, în urma acțiunilor desfășurate în județ, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 17.000 de lei, au reținut șapte certificate de înmatriculare și au suspendat două permise de conducere.