În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și limitării răspândirii virusului SARS-COV2, în zona stațiilor CF din județul Constanța.
- Publicitate -
Astfel, polițiștii au legitimat aproximativ 80 de persoane, fiind patrulate 9 stații CF și 20 de autovehicule.
În urma activităților, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.020 de lei, dintre care 33 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 8 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Le recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție.