Miercuri, 10 Iunie 2026

Activități preventive cu elevii din municipiul Constanța, la final de an școlar

de Andreea CARAUA Miercuri, 10 Iunie 2026 45 < 1 min citire
Activități preventive cu elevii din municipiul Constanța, la final de an școlar
În contextul vacanței de vară și al încheierii cursurilor din anul școlar 2025–2026, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat, în perioada 8-9 iunie, o serie de activități informativ-preventive dedicate siguranței minorilor.
Acțiunile au avut ca obiectiv informarea și conștientizarea elevilor cu privire la principalele riscuri la care pot fi expuși atât în mediul școlar, cât și pe perioada vacanței de vară, precum și promovarea adoptării unui comportament responsabil, bazat pe respectarea normelor sociale și legale.
În cadrul întâlnirilor organizate în unitățile de învățământ din municipiul Constanța, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii pe teme privind prevenirea traficului de droguri, consecințele implicării în activități infracționale, prevenirea victimizării minorilor, precum și modalitățile prin care aceștia pot evita situațiile de risc.
De asemenea, au fost prezentate exemple concrete și recomandări practice referitoare la petrecerea timpului liber în condiții de siguranță, alegerea unui anturaj pozitiv și importanța solicitării sprijinului din partea familiei, cadrelor didactice sau a autorităților competente atunci când se confruntă cu situații dificile.
Prin dialogul deschis și adaptat vârstei participanților, polițiștii au urmărit dezvoltarea spiritului civic și a capacității elevilor de a lua decizii responsabile.
Taguri
Articolul anterior Ancheta privind polițele financiare scoate la iveală un mecanism de fraudă de milioane de lei
Articolul următor Inspectorul ITM Constanța, Mihaela Dobrescu, cercetată de DNA pentru luare de mită

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei