Joi, 04 Iunie 2026

Acuzat de trafic de persoane, pus în libertate

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 09 Februarie 2009 206 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dispus, vineri, înlocuirea măsurii de arest preventiv cu aceea de a nu părăsi țara în ceea ce-l privește pe Dănuț Robert Ghiță, care face parte dintr-un grup de persoane cercetat pentru trafic de persoane. El a fost arestat, la data de 8 ianuarie, la București, fiind găsit la locuința sa, din Mogoșoaia, iar la finele săptămânii trecute a fost adus la Constanța în vederea prelungirii mandatului de arestare preventivă.
El este judecat pentru că, împreună cu mai multe persoane, racola tinere din județele Constanța, Călărași și București, pe care le duceau în Spania, unde le obliga să se prostitueze.
Procurorii Direcției de Inves-tigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - secția centrală - au dispus trimiterea în judecată a celor cinci pentru trafic de persoane, proxenetism și trafic de minori.
Potrivit anchetatorilor, indivizii s-au constituit într-un grup infracțional organizat care, în perioada 2004 - 2006, ar fi racolat tinere din județele Constanța, Călărași, dar și din București. Membrii grupării le promiteau tinerelor un loc de muncă decent în străinătate sau le răpeau, după care le obligau să se prostitueze în diverse cluburi de noapte din Spania. Tinerele erau găzduite în mai multe imobile aparținând membrilor grupării situate în județul Constanța, până se întocmeau documentele de călătorie, ulterior fiind transportate în străinătate.
Fiecare membru al grupării avea sarcini bine stabilite, unii ocupându-se de racolarea tinerelor, alții cu transportarea lor în străinătate ori de procurarea documentelor, supravegherea, amenințarea și lipsirea de libertate a victimelor. Veniturile obținute în urma exploatării sexuale a tinerelor erau în totalitate însușite de membrii grupului infracțional organizat.
Articolul anterior Hoți din magazine identificați după înregistrările camerei video de supraveghere
Articolul următor Franța se apropie de NATO

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei