Acuzații de intimidare și comportament abuziv asupra angajaților, la IPJ Constanța!
de Andreea CARAUAJoi, 06 Noiembrie 2025 752 2 min citire
Asculta stirea
Sindicatul Europol a transmis acuzații serioase la adresa Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, susținând că în cadrul instituției persistă metode de lucru ce afectează fundamental moralul și eficiența polițiștilor. Conform sindicatului, agenții se confruntă cu presiuni și lipsă de sprijin managerial.
- Publicitate -
„Vouă vi se rupe raportul când șefului nu-i convine ce ați scris în el? Sau vă întreabă, pe un ton amenințător: «Vrei să te joci cu mine?»
La IPJ Constanța nu s-a renunțat la vechile metehne prin care agenții de poliție sunt umiliți de șefi cu atitudini de borfași: «pretenaș, nu merge treaba așa». Apoi urmează intimidarea: «Vrei să te joci cu mine? Vrei să vezi ce fac?», după care raportul este rupt în fața agentului. Iar amenințările continuă: «Ai făcut fals!» Asta pentru că a trecut data ieșirii din serviciu, nu cea a intrării! «Iei o coală și un pix și te apuci de scris!»
Această conduită, provenind chiar de la șeful Biroului Rutier Medgidia, arată că în Poliția Română din 2025 încă persistă o cultură a umilinței, a «căprăriei». Agentul de poliție hărțuit este un absolvent al școlii de poliție din vara acestui an, aflat în perioada de tutelă — exact momentul în care ar trebui să fie sprijinit, ghidat și încurajat.
Ce primește, în schimb? Amenințări, presiune și batjocură. I se transmite clar că trebuie să aplice cât mai multe amenzi, pentru că altfel șeful nu are pe ce să-și justifice gradele și recompensele. Tutorele desemnat nici măcar nu este planificat în serviciu cu el. Practic, tânărul polițist este lăsat singur, fără îndrumare.
«De ce nu ai aplicat sancțiuni?», îi reproșează șeful abuzator.
Această mentalitate de «meneger rutier» ne ține, de ani de zile, pe primul loc în Europa la numărul de morți pe șosele. Pentru că mulți dintre managerii din Poliția Rutieră nu înțeleg noțiunea de prevenție și nici rolul educativ al polițistului — ei știu doar de amenzi, cât mai multe amenzi, pentru orice.
Are rost să ne amintim de tragedia de la 2 Mai? tot de la o oprire rutieră a început, când șeful serviciului rutier a închis ochii pentru că tatăl era în dreapta. Nicio consecință reală. Dimpotrivă — inspectorul-șef Glugă, cel care l-a protejat pe șeful serviciului rutier, a fost ulterior promovat consul.
Și atunci, să ne mai mire că tinerii nu mai vor să devină polițiști? Cine și-ar dori să intre într-un sistem în care ești umilit, hărțuit și tratat cu dispreț de propriii tăi șefi? Ce părinte și-ar dori ca fiul sau fiica lui să devină bătaia de joc a unor frustrați care au uitat ce înseamnă demnitatea și onoarea uniformei?
P.S. Așteptăm cu mare interes să vedem dacă conducerea Poliției Române tolerează și acceptă asemenea bullyng și hărțuire”, a transmis sindicatul pe pagina de Facebook.
Menționăm că am solicitat un punct de vedere oficial și din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Si cand tinerii politisti sunt obraznici? Sau fac scandal ca trebuie sa plece pe teren? Sau vor salarii mari si de fapt nu sunt buni decat de smecherii!
Job de politist
6 noiembrie 2025
Si cand tinerii politisti sunt obraznici? Sau fac scandal ca trebuie sa plece pe teren? Sau vor salarii mari si de fapt nu sunt buni decat de smecherii!