Un administrator al unei firme din orașul Năvodari este anchetat de oamenii legii de la Direcția Națională Anticorupție pentru că a prejudiciat bugetul de stat cu aproape 9.500.000 de lei.
- Publicitate -
Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Județene și specialiști din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța îl cercetează pe Liviu Dobrin, de 32 de ani, din Galați, administratorul SC Rotravel Tours SRL Năvodari.
Conform afirmațiilor subinspectorului Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al In-spectoratului de Poliție al Județului Constanța, în cursul anului 2005, Liviu Dobrin a efectuat operațiuni comerciale de achiziție și revânzare de cereale, pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă a firmei. Mai mult decât atât, în acest an, omul de afaceri s-a sustras de la controlul fiscal prin declararea fictivă a sediului social al societății pe care o administrează. Prin acțiunile sale, gălățeanul s-a sustras de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului cu suma de 9.471.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
Deoarece valoarea prejudiciului depășește echivalentul în lei a un milion de euro, dosarul lui Liviu Dobrin a fost predat, pentru continuarea cercetărilor, Direcției Naționale Anticorupție. Tânărul este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.