Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au propus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele lui Ahmed Mahmoud Mohamed Abdelghany Helaly, de 29 de ani, din Egipt, stabilit fără forme legale în Constanța, administrator, acuzat de comiterea infracțiunii de înșelăciune, și a lui Mircea George Nedelcu, de 26 de ani, din Constanța, manipulant la SC "Layla" SRL, pentru complicitate la înșelăciune.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, cetățeanul egiptean, în calitate de reprezentant al SC "Salma Trade" SRL, a indus în eroare reprezentanții SC "Layla" SRL cu ocazia încheierii și derulării unui contract de vânzare-cumpărare de tractoare uzate, sens în care a și emis în fals două facturi fiscale în valoare de 359.400 de lei, privind achiziționarea a 47 de tractoare uzate despre care cunoștea că nu există.
Pe de altă parte, în sarcina lui Mircea George Nedelcu s-a reținut că, în calitate de agent de vânzări la SC "Layla" SRL Constanța, a acordat ajutor cetățeanului egiptean în vederea inducerii în eroare a firmei la care era angajat, inclusiv prin semnarea și ștampilarea celor două facturi fiscale emise de SC "Salma Trade" SRL, în valoare de aproape 400.000 lei, deși cunoștea că tractoarele respective nu există.
Magistrații de la Tribunal urmează să decidă dacă cei doi vor fi arestați sau nu.