Vineri, 05 Iunie 2026

Administratorii caselor de amanet au fost instruiți privind tâlhăriile

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 21 Iulie 2010 218 < 1 min citire
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu administratorii caselor de amanet de pe raza județului Constanța. Întrunirea a avut drept scop prevenirea furturilor și tâlhăriilor din aceste unități, drept pentru care au fost aduse în discuție aspecte privind asigurarea pazei bunurilor și persoanelor, instruirea personalului în scopul prevenirii infracțiunilor. Oamenii legii au atras atenția asupra importanței asigurării unui sistem de supraveghere video performant, care să funcționeze permanent, a dotării cu uși și ferestre rezistente. Un rol important în prevenirea furturilor revine angajaților. Ei trebuie să fie vigilenți la încercările hoților de a-i înșela, să fie discreți cu privire la ce măsuri de securitate există și să se asigure că accesul în firmă este blocat atunci când numără banii.
Întâlnirea face parte din Progra-mul de Prevenire a Furturilor din Locuințe, Societăți Comerciale și Furturilor de Animale, desfășurat în județul nostru în perioada februarie - noiembrie 2010. Obiectivul principal al programului îl reprezintă "pregătirea anti-infracțională a reprezentanților societății comerciale din Constanța".
Articolul anterior Un egiptean cercetat pentru înșelăciune nu are voie să părăsească Constanța
Articolul următor Astra Asigurări a deschis singurul Centru de Constatare Daune din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei