Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Administratorul unui club de strip-tease, menținut în arest pentru trafic cu minore

de Betty FRIPIS Miercuri, 19 Decembrie 2007 543 1 min citire
Curtea de Apel Constanța a respins recursul formulat împotriva măsurii de arest preventiv de către administratorul unui club de strip-tease din Constanța, care este cercetat penal, după ce timp de câteva luni a obligat mai multe minore să se prostitueze în beneficiul său.
Potrivit anchetatorilor, Victor Dan Muscalu, în vârstă de 24 de ani, le sechestra pe copile într-un apartament de pe strada Traian, reușind, prin violență și amenințarea cu moartea, să le exploateze sexual în propriul bar de strip-tease "Senzual", de pe strada Cuza Vodă nr. 45. Trei tinere au depus plângeri împotriva individului, care este cercetat în momentul de față pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori.
Polițiștii au fost sesizați de Cristina Menagiu, din localitatea Cogealac, despre faptul că fiica ei, Elena, de 17 ani, ar fi fost racolată și forțată să practice prostituția de către Victor Dan Muscalu. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la începutul lunii mai 2007, Muscalu ar fi ademenit-o pe tânără să urce în mașina lui, cu scopul de a o aduce la Constanța și a o angaja ca barman în clubul său. Odată ajuns în oraș, Muscalu ar fi dus-o pe copilă într-un apartament de pe strada Traian, unde mai erau sechestrate și alte tinere, care erau forțate să se prostitueze. Deși minora i-ar fi spus că este virgină și că nu vrea să se prostitueze, Muscalu ar fi amenin-țat-o cu moartea și apoi ar fi violat-o.
Articolul anterior Am venit, am văzut, m-am panicat
Articolul următor Constănțenii, campioni de iarnă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei