Duminică, 07 Iunie 2026

Adolescentă lovită pe trecerea de pietoni chiar în fața școlii. Șoferița spune că nu a văzut-o din cauza soarelui

de Antonia IVAN Luni, 04 Mai 2026 270 < 1 min citire
Adolescentă lovită pe trecerea de pietoni chiar în fața școlii. Șoferița spune că nu a văzut-o din cauza soarelui
Un accident grav a avut loc în această dimineață în orașul Buziaș, chiar pe o trecere de pietoni. O adolescentă de 16 ani a fost lovită de un autoturism condus de o femeie, în timp ce traversa regulamentar strada, alături de o prietenă.
Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar imaginile arată că șoferița nu a încetinit în apropierea trecerii de pietoni. După producerea accidentului, femeia a coborât din mașină și a încercat să o ridice pe victimă de pe carosabil, deși în astfel de situații este recomandat ca persoana rănită să nu fie mișcată până la sosirea echipajelor medicale.
Adolescenta a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, femeia în vârstă de 38 de ani circula pe DJ 592, pe strada Principală, din direcția Timișoara către Lugoj, când a surprins și accidentat minora aflată pe trecerea de pietoni semnalizată. Șoferița le-a declarat anchetatorilor că nu le-ar fi observat pe fete din cauza soarelui puternic.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conform ObservatorNews.ro.
Sursă foto: ObservatorNews.ro.
Taguri
Articolul anterior Se modernizează iluminatul public în diferite zone ale orașului
Articolul următor Accident rutier provocat de un minor pe trotinetă. Autoritățile locale trag un semnal de alarmă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei