Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Adolescentul este agresiv? Polițiștii vă sfătuiesc să cereți ajutor

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 23 Ianuarie 2015 94 < 1 min citire
Adolescentul este agresiv? Polițiștii vă sfătuiesc să cereți ajutor
Unii copii și adolescenți ajung să se remarce printr-un comportament agresiv, atât verbal, cât și fizic, fie față de rude, de colegii de școală sau față de necunoscuți, pe stradă. "Ei adoptă această formă de agresiune - pentru că agresivitatea se poate adopta cu ușurință prin imitație - din cauza modelului pe care și l-au ales, din cauza prietenilor nepotriviți. Acest lucru ar putea fi evitat dacă părinții ar supraveghea în permanență dacă minorii frecventează orele de curs, prietenii cu care își petrec timpul liber și modul în care și-l petrec. Iar atunci când părinții sunt depășiți de situație, este necesar să solicite sprijinul unor specialiști din cadrul Poliției, Protecției Copilului, școlii (profesori, psiholog) sau din partea unor organizații non-guvernamentale ce derulează proiecte le linie de delicvență", au precizat reprezentanții Poliției Constanța. 
Pentru a preveni delicvența în rândul elevilor, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Ordine Publică au derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială "Ion Borcea" din Agigea o activitate educativă în cadrul unui amplu proiect cu caracter preventiv intitulat "Oferă bucurie, nu violență!". Evenimentul a fost desfășurat și cu ocazia Zilei Unirii de la 24 ianuarie 1859.
Taguri
Articolul anterior Deranjați de jandarmi în timp ce fumau jointuri
Articolul următor Hoțul care buzunărea constănțeni în zona Gării, reținut de polițiști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei