Judecătorul Adrian Bordea și-a anunțat, luni, condidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
- Publicitate -
Totodată, procurorii Bogdan Gabor și Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcția de vicepreședinte, informează Mediafax.
Proiectele de management ale celor trei candidați au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea ședinței Plenului Consiliului în care va fi aleasă noua conducere, odată cu încheierea mandatelor președintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală și a vicepreședintelui, judecătorul Adrian Bordea.
Dacă judecătorul Adrian Bordea va fi ales președinte al Consiliului, îl va susține la funcția de vicepreședinte pe procurorul Gheorghe Muscalu, afirmă surse judiciare din cadrul CSM.
În cadrul ședinței de luni, care va începe la ora 13.00, pe lângă alegerea noii conduceri a CSM, va fi prezentat raportul de activitate din 2013 al instituției și va fi stabilit calendarul privind alegerea membrului CSM care va fi reprezentant al tribunalelor.
Președintele Traian Băsescu participă la ședința Plenului CSM, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.