Adrian Cuculis: Dosarul în care e inculpat arhiepiscopului Tomisului, încercare puerilă de discreditare

de Madalina PETRESCU Luni, 05 Februarie 2024 1669
Avocatul arhiepiscopului Tomisului, Adrian Cuculis, în dosarul în care IPS Teodosie este inculpat pentru cumpărare de influenţă, a reiterat luni, la ieşirea de la DNA Constanţa, că dosarul este "o încercare puerilă de discreditare".

Procurorii anticorupţie l-au chemat, luni, la audieri pe preotul Petrică Leaşcu, martor cheie, cel care, conform propriei declaraţii, a făcut o investigaţie, mergând la două arhiepiscopii şi o episcopie, pentru a arăta opiniei publice "corupţia din Biserică".

Cuculis a afirmat că la DNA a avut loc "mai degrabă discuţie, nu o audiere".

"Există o singură explicaţie. Procurorul, din punctul meu de vedere, l-a apărat extrem de tare pe martorul din această cauză, (...), dar au reieşit câteva elemente importante. În primul rând, se pare că s-ar fi filmat cu mai multe camere. Nu există niciun fel de dovadă că DNA-ul are originalul acestor înregistrări. Tot ce are DNA în acest dosar sunt nişte înregistrări copiate pe un alt dispozitiv, puse la dispoziţia DNA-ului. Deci, atenţie, DNA-ul nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale. Vorbim despre un dosar fabricat din punctul meu de vedere. 80% dintre întrebări au fost respinse, tot ceea ce viza integritatea datelor a fost respins", a spus avocatul Adrian Cuculis.

Conform acestuia, preotul Leaşcu ar fi înregistrat şi demnitari ai statului.

"În al doilea rând, şi probabil că este bomba audierii de astăzi, au fost înregistrări conform lui Leaşcu, prin care ar fi înregistrat demnitari ai statului român, alţi politicieni, alţi preoţi şi înalţi prelaţi, iar ulterior înregistrările respective le-a şters şi practic ele nu mai există. Singurele care au rămas au fost cele cu Înalt Preasfinţitul Teodosie şi cu consilierul acestuia. Mie mi se pare că dosarul este o încercare puerilă de discreditare, cum am mai spus", a declarat Adrian Cuculis.

Un al doilea avocat al arhiepiscopului Tomisului, Irina Luminiţa Stanciu, a spus că procurorii DNA au încălcat grav dispoziţiile legale, "paralizând" cererile în probaţiune formulate de către IPS Teodosie.

"De ce spun acest lucru? Am formulat o cerere în probaţiune prin care am solicitat să se dispună expertiză criminalistică asupra integralităţii şi originalităţii înregistrărilor care se află la dosarul cauzei, precum şi percheziţie informatică a suportului optic pe care s-a procedat la filmare. Surprinzător, astăzi martorul a declarat că nu se mai află în posesia acestui suport optic, acesta a fost predat către publicaţia Recorder în 8 ianuarie 2024. (...) Apărarea a solicitat să dispună Parchetul emiterea unei adrese către publicaţia Recorder, pentru a depune înregistrările care au fost avute la bază în momentul în care s-a realizat materialul şi s-a adus la cunoştinţa opiniei publice. Iar solicitare respinsă, într-o singură frază, că nu este utilă. În acest dosar se pare că probele solicitate de apărare sunt inutile şi nu sunt pertinente soluţionarii cauzei. Este adevărat că s-a admis în probaţiune această reaudiere a martorului", a declarat Stanciu.

La ieşirea de la sediul DNA Constanţa, Petrică Leaşcu a spus, cu privire la reportajul publicat de Recorder, că "filmările sunt corecte, dar că nu s-au dat toate".

"Eu am acuzat Recorder că n-a dat toate filmările, n-am spus că au fost trunchiate sau nu sunt adevărate. Ce a postat, ce a difuzat Recorder sunt filmări corecte. (...) Eu am precizat foarte clar că filmările pe care le-am realizat n-au fost difuzate de Recorder. Le-am publicat eu, iar pe baza acelor filmări, DNA s-a autosesizat şi a deschis dosar penal. Profit de ocazie să întreb public Recorder cum explică lucrurile acestea, adică filmări pe care ei le-au considerat irelevante, procurorii DNA le-au considerat relevante?", a declarat Leaşcu.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este cercetat penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

"În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică 'înţelegerea' respectivă", se arată într-un comunicat transmis de DNA la începerea urmăririi penale a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului.

La sfârşitul anului 2023, jurnaliştii de la Recorder au publicat un reportaj realizat împreună cu preotul Petrică Leaşcu, care are o firmă de construcţii, încercând să demonstreze cum preoţi ai BOR ar comite ilegalităţi, investigaţia jurnalistică vizând şi Arhiepiscopia Tomisului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei