Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Afacere cu haine "de firmă", stricată de jandarmii constănțeni

de Alina RADU Marţi, 18 Octombrie 2016 432 < 1 min citire
Afacere cu haine "de firmă", stricată de jandarmii constănțeni
Unde-i lege nu-i tocmeală. De acest lucru s-au convins trei persoane din Constanța, care încercau să vândă ilegal mai multe obiecte vestimentare și de încălțat, chipurile "de firmă".
Cei care le-au stricat planurile au fost jandarmii Grupării Mobile Constanța, care au luat la puricat "Târgul Duminical" din oraș. În urma raziei, trei persoane cu vârste cuprinse între 43 și 46 ani au fost prinse chiar în timp ce comercializau, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, zeci de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, inscripționate cu mărci renumite.
Când au fost puși să prezinte documentele care să ateste proveniența mărfii, cei în cauză au ridicat din umeri.
Prin urmare, au fost sancționați cu câte 500 de lei. Bunurile au fost oprite de la comercializare și implicit confiscate.
Taguri
Articolul anterior Percheziții la Constanța, într-un dosar de evaziune fiscală. Acționar la Murfatlar, adus la DNA
Articolul următor Tragedie la Constanța. Un tânăr a fost strivit mortal chiar de copacul pe care-l tăia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei