Prostituția - un fenomen îngrijorător atât la nivelul întregii țări, cât și în municipiul Constanța. Polițiștii au ca prioritate combaterea acestui fenomen, iar pentru asta, ei acționează pe mai multe paliere, amendând și confiscând banii obținuți în mod ilicit, dar și urmărind grupurile de proxeneți care coordonează activitățile infracționale. Oamenii legii sunt conștienți că proxeneții au găsit diverse forme de a disimula activitățile, însă ei, polițiștii, dau asigurări că rezultatele se vor vedea în curând.
Din punct de vedere al combaterii fenomenului prostituției, există două paliere pe care Poliția, în general, și Poliția Municipiului Constanța, în special, își dezvoltă activitățile. Un prim palier este acela al combaterii faptelor de prostituție. Așa cum probabil știți, prostituția nu mai este infracțiune, ci doar contravenție. Pe această linie, activitățile sunt mai bune față de perioadele trecute, în sensul că sunt mai multe practicante identificate, verificate și sancționate.
"Nu toate prostituatele sunt coordonate de un proxenet"
Cel de-al doilea aspect, mult mai important din punct de vedere al pericolului social, îl reprezintă palierul de proxenetism.
"Nu toate prostituatele acționează coordonate de un proxenet, deci numărul proxeneților este infinit mai mic, dar, din punct de vedere social, fapta este considerată cu mult mai gravă. În acest sens, desfășurăm activități pentru probarea unor activități infracționale, fie că discutăm despre indivizi izolați, fie că discutăm despre indivizi care se asociază într-o formă sau alta. Când spun asociere, mă refer la o coordonare mult mai eficientă a activităților infracționale. Pot să vă informez că în acest moment se desfășoară activități într-un ritm destul de bun și sunt convins că veți observa la momentul potrivit și rezultatele", a declarat, pentru "Cuget Liber", comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Poliției Municipiului Constanța.
Care sunt zonele "populate"
Există o concentrare a numărului de prostituate și implicit a proxeneților. Polițiștii constănțeni au sub lupă mai multe zone ale municipiului Constanța.
"Avem în vedere zona bulevardului Aurel Vlaicu, în special segmentul cuprins între bulevardul Tomis și intrarea în stațiunea Mamaia, ceea ce ține de Secția 2 Poliție. Avem în vedere zona barierei de la Caraiman, secția 5 Poliție. Mai este înregistrată o zonă pe raza Secției 4 Poliție, la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian. Aceste zone sunt la vedere, dar asta nu exclude posibilitatea ca aceste activități să se desfășoare într-un mod mai sofisticat, în alte zone din municipiul Constanța, pe raza Secțiilor 1 și 3. Prostituția se poate practica și în apartamente și alte zone, cu posibilități mult mai disimulate, sub aparența unor baruri sau a altor genuri de activități, astfel încât să încerce să înșele vigilența organelor judiciare. În acest moment, este una dintre prioritățile Poliției Municipiului Constanța, iar rezultatele se vor vedea", a mai precizat comisarul șef Tudorel Dogaru.