Duminică, 07 Iunie 2026

Afaceristul Viorel Done a fost băgat după gratii / Magazinul "Dovi" închis de instanță

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 24 Octombrie 2014 716 1 min citire
Afaceristul Viorel Done a fost băgat după gratii / Magazinul "Dovi" închis de instanță
Un afacerist constănțean, anchetat pentru contrabandă cu țigări și înșelăciune, a fost condamnat definitiv la închisoare. Este vorba despre Viorel Done, patronul magazinului "Dovi" din centrul municipiului Constanța, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. 
Potrivit anchetatorilor, în 2010, Viorel Done și complicii lui au transportat, depozitat și comercializat importante cantități de țigări netimbrate sau cu timbre din Republica Moldova și Ucraina. La data respectivă, polițiștii au descins la peste 40 de adrese din județul Constanța și au ridicat aproape 2.000 de cartoane de țigări și sute de sticle de băuturi alcoolice. 
Complicii lui Done au fost de asemenea condamnați la închisoare: patru dintre ei au primit pedepse cu executare: Cristian Liciu a fost condamnat la teri ani de închisoare, Nicolae Alexandru Constantinescu, Mihai Claudiu Lăzărică și Traian Simiganoschi la câte doi ani de închisoare. 
În schimb, Nelu Mocanu, Dori Rîșcu, Mihai Asaftei, Romeu Onilă, Fănel Greu, Florin Alexandru, Felicia Rîșcu, Paulin Nițu și Eleonora Nițu au fost condamnat la câte doi de închisoare cu suspendare. Un alt complice, Sterea Calinderi a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare. 
Totodată, firma administrată de Viorel Done, SC Dovi Import Export SRL, a fost amendată cu 150.000 de lei și i-a fost suspendată activitatea pentru trei ani. O altă firmă administrată de Done, SC Complex Astoria SRL, a fost amendată cu 100.000 de lei și cu activitatea suspendată pentru doi ani. 
Taguri
Articolul anterior Fotbal: Săgeata Năvodari, deplasare la Dorohoi fără antrenorul Cătălin Anghel
Articolul următor Fotbal U16: România - Macedonia, dublă remiză

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei