Duminică, 07 Iunie 2026

Agenţi economici sancţionaţi de poliţiştii locali deoarece aruncau deșeuri pe plajă

de Andreea CARAUA Sâmbătă, 30 August 2025 195 2 min citire
Direcția Generală Poliția Locală (DGPL) Constanța a remarcat, în acest an, o creștere a numărului de persoane care aruncă deșeuri menajere neregulamentar, în ciuda eforturilor depuse de autorități. Zeci de persoane au fost sancționate astfel pe plajele din municipiu, dar și din stațiunea Mamaia.
Polițiștii locali informează că, de la începutul sezonului estival și până în prezent, au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale persoanelor care aruncau deșeuri menajere pe plajele aflate în zona lor de competență, fiind una dintre abaterile frecvent identificate în sezonul cald, alături de comerțul ambulant ilegal și cerșetoria.
În ceea ce privește zonele afectate de acest fenomen, oamenii legii susțin că locurile mai circulate riscă să devină terenul infracțiunilor.
Din evidențele Direcției Generale Poliția Locală rezultă faptul că zone precum Plaja Reyna din municipiul Constanța, Satul de Vacanță și plaja Cleopatra din stațiunea Mamaia, au fost evidențiate ca zone cu verificări mai frecvente și sancțiuni aplicate pentru diverse nereguli, datorate și afluxului crescut de persoane, însă situația se poate modifica în funcție de fluctuația și preferințele turiștilor", a transmis sursa citată, pentru Cuget Liber.
Deși de la începutul sezonului estival autoritățile au alocat un număr suficient de patrule pe plajele din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, iar fiecare persoană depistată aruncând ilegal deșeuri pe plajă a fost sancționată corespunzător, reprezentanții Poliției Locale susțin că, în acest an, cazurile de acest fel au crescut, în comparație cu anii anteriori.
Impactul sancțiunilor aplicate împotriva acestora nu este suficient de descurajant; mai mult decât atât, numai efortul comun al tuturor instituțiilor cu atribuții în acest domeniu poate conduce la menținerea unei stări de curățenie a litoralului românesc", au mai subliniat reprezentanții DGPL.
Autoritățile locale îi asigură pe cetățeni că vor continua acțiunile de control pe litoral, având ca scop asigurarea respectării normelor de protecție a mediului de către operatorii economici care își desfășoară activitatea pe plaje și zonele comerciale adiacente.
Menționăm că astfel de controale au avut loc recent pe plajele din Constanța, 70 de operatori economici fiind verificați de reprezentanții Poliției Locale, iar în urma neregulilor constatate la fața locului au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale.
Taguri
Articolul anterior Acțiune cu forțe multiple în Costinești. Ce au descoperit polițiștii
Articolul următor Anunțul CNAS despre nivelul de compensare al medicamentelor. Câți bani vor plăti românii în plus

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei