Vineri, 05 Iunie 2026

Al treilea deces din cauza caniculei, în două zile

de Cuget Liber Duminică, 06 August 2017 113 < 1 min citire
Al treilea deces din cauza caniculei, în două zile
Bărbatul care a fost găsit vineri pe un câmp din Vlădeni, în comă profundă din cauza hipertermiei, și a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, a murit, au anunțat sâmbătă reprezentanții unității medicale.Bărbatul avea 67 de ani și a fost găsit zăcând fără conștiență pe un câmp din apropierea satului. Temperaturile ridicate la care a fost expus i-au influențat nu doar sistemul nervos central ci și cordul, rinichiul, ficatul, conform cadrelor medicale.
Din acest motiv bărbatul avea disfuncții organice multiple iar medicii au fost rezervați privind șansele acestuia de supraviețuire. În momentul în care a fost găsit pe câmp, bărbatul avea o temperatură corporală de 42 de grade Celsius.
"A decedat și pacientul aflat în comă din cauza hipertermiei", a declarat Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași, potrivit Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Cutremur neobișnuit în urmă cu puțin timp în România! Unde s-a produs acesta
Articolul următor Consiliul de Securitate al ONU adoptă noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei