Duminică, 07 Iunie 2026

ALARMANT! Cătălin Predoiu: Anual, în lume, sunt produse de către crima organizată 80 de noi tipuri de droguri

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 23 Martie 2024 692 1 min citire
ALARMANT! Cătălin Predoiu: Anual, în lume, sunt produse de către crima organizată 80 de noi tipuri de droguri
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, sâmbătă, că, anual, în lume, sunt produse de către crima organizată 80 de noi tipuri de droguri, iar Poliţia Română face eforturi de adaptare la tacticile şi strategiile noi folosite de crima organizată.
"E o luptă permanentă. Anual, în lume, sunt produse de către crima organizată 80 de noi tipuri de droguri, 80 de noi droguri sintetice, substanţe noi, care iniţial nu sunt cunoscute, depistate, analizate, identificate, adaptate pentru tratament, dacă vorbim de zona medicală. Iar în ceea ce priveşte tacticile infractorilor, a crimei organizate, pentru că la nivel global crima organizată dirijează acest trafic de droguri - da, sunt foarte flexibili, se adaptează şi îşi schimbă mereu tacticile şi strategiile", a declarat Cătălin Predoiu, citat într-un comunicat al MAI.Potrivit ministrului, inclusiv Poliţia Română face eforturi de adaptare la strategiile noi folosite de crima organizată.
"Dacă se închide o rută deschid alta, dacă se identifică şi anihilează o capacitate de producţie deschid alta în altă ţară, dacă o ţară îşi adaptează legislaţia, se mută în altă ţară şi poliţiile naţionale, inclusiv Poliţia Română, trebuie să facă şi fac eforturi de adaptare la aceste tactici şi strategii noi. Este o luptă perpetuă şi o luptă pe termen lung", a spus Predoiu.
Taguri
Articolul anterior Dorin Sărăcilă, candidatul ADU pentru Primăria Tuzla
Articolul următor Atacul de la Moscova. Putin declară zi de doliu naţional şi promite că vinovaţii vor fi "pedepsiţi"

Comentează știrea

dorel
23 martie 2024

le gasesti pe toate in portul constanta si pret de duty free!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei