Duminică, 07 Iunie 2026

ALERTĂ în portul Constanța / Poluare marină din cauza unor nave scufundate în urmă cu 20 de ani

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 10 Iulie 2014 665 1 min citire
ALERTĂ în portul Constanța / Poluare marină din cauza unor nave scufundate în urmă cu 20 de ani
Alertă în portul Constanța: în apropierea capătului digului de larg au apărut irizații de hidrocarburi, în zona unde, în 1995 s-au scufundat navele Paris și You Xiu.
Astăzi, la sediul Prefecturii Constanța a fost convocat Comandamentul Operativ pentru Depoluare Marină pentru a analiza situația creată și a stabili cum trebuie intervenit. 
La fața locului, șalupele Cristal și Rubin ce aparțin Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare au intervenit și au instalat 400 de metri liniari de baraj antipoluant de mare, tip "cortină". Acest baraj a fost fixat cu două ancore tip "corp mort". De asemenea, s-a folosit material absorbant pentru recuperarea agentului poluant existent.
Potrivit autorităților, zona va fi monitorizată în permanență, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
xxx
În urmă cu 19 ani, noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1995, navele Paris, sub pavilion Malta, și You Xiu, sub pavilion Hong Kong, au eșuat în digul de nor al portului Constanța și s-au scufundat. În momentul scufundării, în tancurile de combustibil ale navelor existau, conform evidențelor de la bordul navelor, 236 tone păcură și 11 tone motorină (nava PARIS) și 437 tone păcură, 40 tone ulei și 17 tone motorină (nava YOU XIU).
În luna octombrie 2009 a apărut pentru prima data o poluare determinată de fisuri în tancurile navei Paris, oprită prin intervenția scafandrilor ARSVOM, care au efectuat o lucrare subacvatică de cimentare a fisurilor.
Taguri
Articolul anterior Programul partidelor de sâmbătă și duminică de la Cupa Mondială
Articolul următor Loto. Report de peste 3,64 milioane euro la 6 din 49 și peste 2,93 milioane euro la Joker

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei