Alertă la Constanţa. Bătrân înjunghiat, pe strada Bucureşti

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 18 Mai 2021 1650
Echipele Ambulanţei Constanţa au fost solicitate, în urmă cu puţin timp, pe strada Bucureşti din Constanţa, acolo unde se pare că o persoană are nevoie de asistenţă medicală.
Potrivit primelor informaţii, este vorba despre un bărbat care ar fi fost înjunghiat în spate. Medicii se află la faţa locului, pentru a-i acorda primul ajutor. Bărbatul are aproximativ 75 de ani.

Oficial de la Poliţie 

Astăzi, în jurul orei 16.10, polițiștii Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost înțepată cu un obiect tăietor - înțepător, în timp ce se afla pe casa scării unui imobil din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 75 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În scurt timp, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei - o femeie, de 46 de ani, aceasta fiind condusă la sediul Secției 3 Poliției pentru audieri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei