Vineri, 05 Iunie 2026

Alertă la Mangalia. Două persoane înecate într-o baltă

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 15 August 2020 1068 < 1 min citire
Alertă la Mangalia. Două persoane înecate într-o baltă
Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitate, în urmă puțin timp, în Mangalia, acolo unde se pare că două persoane au căzut în Balta Inului.
La fața locului, s-au deplasat mai multe autospeciale, pentru a scoate cele două persoane și pentru a le acorda primul ajutor.
Din primele informații, se pare că acestea sunt în stop cardio-respirator.
UPDATE 
"Ar fi vorba despre doi frați. Din păcate, unul dintre ei a fost declarat decedat, iar pentru celălalt se efectuează protocol de resuscitare", precizează Anamaria Stoica, purtatorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
UPDATE
Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor și cel de-al doilea bărbat a fost declarat decedat.
Ar fi vorba despre 2 bărbați, de 48, respectiv 50 de ani. 
Bărbatul de 48 de ani s-ar fi aflat la pescuit pe un luciu de apă din extravilanul municipiului Mangalia iar la un moment dat s-ar fi electrocutat, iar apoi s-ar fi înecat. 
Bărbatul de 50 de ani, aflat în zonă, ar fi încercat să îl salveze, însă din nefericire și acesta s-a înecat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Se pare ca acestia sunt proprietarii baltii.
Taguri
Articolul anterior 175 milioane de euro pentru primării pentru achiziția de laptopuri, tablete și materiale sanitare
Articolul următor Accident rutier provocat de un șofer fără permis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei