Pentru prima oară de la debutul anchetei care îl vizează pe profesorul de Sport, aflat în arestul Poliției Capitalei pentru infracțiunea de sex cu minori, Oana a recunoscut că, în excursia de la munte, s-a mai culcat o dată cu dascălul ei. Raportul sexual normal s-a consumat, conform declarației fetei date în fața procurilor, în camera de hotel a lui Vișan, în ziua anterioară violului reclamat de elevă. Oana, care peste o săptămână va împlini 18 ani, ar fi acceptat să se culce cu Vișan pentru că, susține ea, profesorul ar fi amenințat-o că o va lăsa corijentă la sport.
- Publicitate -
"A intrat în camera unde eram cazată cu o colegă. Eram îmbrăcate sumar. A glumit, mi-a făcut câteva avansuri, dar l-am refuzat și a plecat. Două ore mai târziu ne-am întâlnit pe hol și m-a chemat în camera lui. M-a mângâiat, mi-a spus că îi place de mine. Am făcut sex normal pentru că m-a amenițat că mă lasă corijentă la sport", a declarat Oana care, pe toată durata celor două ore a audierilor, a plâns și a făcut repetate crize de panică, informează libertatea.ro.