Duminică, 07 Iunie 2026

Cerere de ridicare a imunității lui Corneliu Vadim Tudor, depusă la PE

de Carmen MOCANU Miercuri, 14 Decembrie 2011 1107 < 1 min citire
Cerere de ridicare a imunității lui Corneliu Vadim Tudor, depusă la PE
Purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Federico de Girolamo, a declarat pentru Hotnews, că a fost depusă o cerere de ridicare a imunității pentru europarlamentarul român Corneliu Vadim Tudor.
"Parlamentul European a primit o solicitare de ridicare a imunității pentru eurodeputatul român Corneliu Vadim Tudor. Cererea a fost transmisă președintelui PE, care a remis-o Comisiei Juridice. Cererea de ridicare a imunității a fost anunțată în sesiunea plenara din noiembrie", a declarat Federico de Girolamo, purtător de cuvânt în cadrul PE.
Purtătorul de cuvânt al PE a explicat că identitatea autorității care a transmis cererea nu este cunoscută. Atât Parchetul General cât și DNA au precizat că nu au solicitat PE ridicarea imunității lui Vadim.
În data de 6 decembrie, postul public de televiziune a anunțat că europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este investigat de OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), cu privire la neregulile găsite în documentele de plată înregistrate la cabinetul lui Vadim. Acesta din urmă este acuzat că și-ar fi însușit 40.000 de euro.
Taguri
Articolul anterior "Am făcut sex cu profu’ ca să nu mă lase repetentă"
Articolul următor Constănțeni prinși cu 300 de kilograme de pește braconat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei