Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ambulanță în flăcări pe șosea. Echipajul a scăpat în ultima clipă de explozie

de Antonia IVAN Joi, 26 Martie 2026 84 < 1 min citire
Ambulanță în flăcări pe șosea. Echipajul a scăpat în ultima clipă de explozie
O ambulanță a luat foc în mers pe un drum din județul Iași, după ce ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor. Echipajul a reușit să se evacueze la timp și să scoată tuburile de oxigen din autospecială, evitând astfel o posibilă explozie.
Vehiculul aparținea Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și transportase anterior un pacient la Iași, fiind în drum spre bază în momentul incidentului. Din fericire, în ambulanță nu se afla niciun pacient când au izbucnit flăcările.
Traficul rutier pe DN28, în zona localității Strunga, a fost oprit pentru intervenția echipajelor de urgență. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, incendiul manifestându-se generalizat la nivelul ambulanței și existând risc de extindere.
Flăcările s-au propagat și la vegetația uscată din apropiere, afectând aproximativ 100 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime, iar intervenția a vizat lichidarea incendiului și prevenirea altor pericole, scrie ObservatorNews.ro.
Taguri
Articolul anterior Forțele Navale Române prezintă sistemul de drone V-BAT la bordul fregatei „Regina Maria”
Articolul următor "În Prim-Plan" - CJPC, sub presiune? Nicio zi fără controale, amenzi și nereguli

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei