Caz șocant la Serviciul Județean de Ambulanță din Galați. Un ambulanțier, în vârstă de 45 de ani, a fost înjunghiat în abdomen de un pacient în vârstă de 78 de ani pe care îl externa de la Spitalul Județean către un cămin de bătrâni.
- Publicitate -
Se pare pacientul suferea de demență și era agitat.
Agresiunea s-a întâmplat când pacientul era predat de către echipajul ambulanței către cămin.
Acesta se afla pe targă când l-a înjunghiat pe ambulanțier cu un cuțit mai mic, tip briceag, pe care îl avea asupra lui.
Ambulanțierul a ajuns astfel, de această dată, la spital, pe post de pacient. Din primele informații se pare că este vorba despre o plagă nepenetrantă, însă acest lucru se va stabili în urma investigațiilor medicale.
Dispeceratul este cel care a sunat la Poliție unde a anunțat incidentul.