Luni, 08 Iunie 2026

Amendă colosală pentru o femeie care a fost prinsă cu câinii Amstaff fără lesă și botniță. Iată cât va plăti

de Oana CHIRANA Marţi, 14 Ianuarie 2025 258 2 min citire
Amendă colosală pentru o femeie care a fost prinsă cu câinii Amstaff fără lesă și botniță. Iată cât va plăti
O femeie din Râmnicu Vâlcea a fost amendată cu 14.500 de lei de către poliţişti, după ce a fost prinsă la plimbare cu doi câini din rasa Amstaff, cărora nu le pusese nici botniţă şi nici nu-i ţinea în lesă, fiind descoperite ulterior şi alte încălcări ale legislaţiei cu privire la deţinerea unor astfel de câini, transmite Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. Femeia a fost depistată pe o stradă din municipiul reşedinţă chiar de agenţii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor, care au constatat şi că aceste exemplare nu sunt nici înregistrate, deşi legislaţia prevede că deţinătorii câinilor din această rasă, considerată cu potenţial agresiv, au obligaţia să îi declare la Poliţie.
„La data de 13 ianuarie 2025, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, prin Biroul pentru Protecţia Animalelor, au desfăşurat acţiuni de verificare a regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
În cadrul activităţilor de control, pe o stradă din municipiu a fost depistată o femeie în vârstă de 56 de ani care deţinea două exemplare canine din rasa Amstaff. Acestea nu erau echipate corespunzător cu lesă şi botniţă, iar în urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că exemplarele canine nu erau microcipate şi că imobilul unde erau ţinute nu respecta obligaţia legală de a afişa o plăcuţă informativă cu textul „câine periculos/agresiv" pe exteriorul acestuia.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 de lei", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit legislaţiei în vigoare, OUG nr. 55/2002, câini periculoşi sunt consideraţi câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor, precum şi câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor, transmite Antena 3 CNN.
Taguri
Articolul anterior Parlamentarii AUR vin cu o lovitură puternică! Inițiază suspendarea lui Klaus Iohannis
Articolul următor Inscripţii legionare apărute pe Podul Basarab, locul unde au mărşăluit şi protestatarii AUR

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei