Șoferii amendați pentru încălcarea regulilor rutiere ar putea scăpa, în curând, de numeroasele drumuri ce trebuie făcute nu atât pentru a plăti sancțiunile contravenționale, cât mai ales pentru a dovedi că acestea au fost achitate!
- Publicitate -
Primirea unei amenzi rutiere poate fi începutul unui real calvar pentru șoferii ghinioniști. Iar asta pentru că pot avea surpriza neplăcută ca la luni bune sau chiar ani, după ce au primit o amendă și au achitat-o, să primească înștiințare de la autoritatea financiară că sancțiunea contravențională figurează ca restantă și adună, de la o zi la alta, penalități.
În multe cazuri, se ajunge în această situație pentru că șoferii prinși pe picior greșit nu urmează toți pașii dovedirii faptului că au achitat amenda, așa cum sunt prevăzuți în lege.
Concret, după cum ne-a precizat comisarul Ciprian Sobaru, șeful Biroului Poliției Rutiere Constanța, este foarte important ca, după achitarea amenzii, contravenienții să ducă la sediul Poliției Rutiere din localitatea unde au fost amendați (sau să trimită prin Poștă!) dovada plății sancțiunii. Menționăm că, potrivit legii, amenda poate fi plătită la ghișeele serviciilor publice de taxe și impozite din orice localitate, nu doar din cea de domiciliu sau din cea unde a fost primită amenda. Dar ulterior, chitanța trebuie să ajungă la polițistul care a aplicat contravenția!
Foarte important: chitanța trebuie dusă, în original, la Rutieră!
"Trebuie să aducă chitanța în original și exemplarul din procesul verbal pe care l-au primit. În cazul în care polițiștii rutieri nu primesc respectivele acte, în termen de 90 de zile de la aplicarea amenzii, înștiințează autoritatea financiară de existența amenzii. Dacă primim chitanța și procesul verbal, nu mai transmitem informațiile către serviciile financiare", a precizat polițistul.
Dar, așa cum am menționat anterior, nu toți șoferii amendați merg la Poliția Rutieră pentru a face dovada plății amenzii. Este de înțeles de ce nu o fac, mai ales dacă sunt trași pe dreapta și sancționați într-o altă localitate decât cea de domiciliu!
De exemplu, dacă un constănțean a fost amendat în Arad, acesta va achita sancțiunea pe drumul înapoi spre casă, pentru a respecta termenul de 48 de ore, astfel încât să plătească doar jumătate. Dar nu va face drumul înapoi pentru a duce chitanța polițistului rutier ce l-a tras pe dreapta. Într-o astfel de situație, este de așteptat că sancțiunea va apărea ca neachitată în evidențele serviciului de taxe și impozite din localitatea de domiciliu.
Totodată, oamenii legii spun că șoferii ajung să fie puși pe drumuri și de faptul că nu păstrează copii ale chitanțelor și proceselor verbale de contravenție primite.
"Sunt cazuri când constănțenii sunt amendați în altă parte a țării, plătesc sancțiunea, dar, după câteva luni, se trezesc că amenda figurează ca restantă, iar ei nu mai au chitanța pentru a dovedi plata. În astfel de situații, fie fac adrese către instituția unde au achitat amenda, pentru a le trimite o copie a chitanței, fie renunță și plătesc din nou. Pentru a fi evitate astfel de situații, recomandat este să păstreze o copie a chitanței și a procesului verbal", au subliniat polițiștii.
La sediul Poliției Rutiere Constanța, actele respective pot fi înmânate agentului de la ghișeu sau într-o urnă special amplasată în sensul strângerii acestor documente, la orice oră din zi și din noapte.
Șoferii vor putea plăti jumătate din amendă în 15 zile
Guvernanții susțin însă că au găsit soluția pentru a elimina neplăcerile rezultate din primirea unei amenzi: realizarea unui sistem electronic unic de evidență a amenzilor contravenționale "în măsură să permită furnizarea în timp real a datelor despre creanțele datorate (amenzile) și despre plățile efectuate". Accesarea acestor date va putea fi făcută atât de către autorități, cât și de către contribuabili.
Mecanismul propus, în cadrul unui proiect de lege aprobat de Guvern, ce urmează să fie transmis Parlamentului, "va putea fi utilizat în sistem pilot pentru amenzile contravenționale la regimul circulației aplicate șoferilor", au adăugat reprezentanții Guvernului.
Prin acest proiect de lege se propune înființarea unui cont unic la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenționale. Totodată, șoferii vor putea să plătească jumătate din minim în 15 zile, nu în 48 de ore, cum este în prezent, și nu vor mai trebui să ducă chitanța la sediul Poliției Rutiere.