Pescuitul și starea de urgență nu fac casă bună! Au constatat-o mai mulți constănțeni care s-au ales cu dosare penale, după ce au fost surprinși la pescuit de polițiști.
- Publicitate -
Astfel, în noaptea de luni spre marți, polițiștii de la Secția Regională Transporturi Constanța au surprins, pe Dunăre, în dreptul kilometrului 306, o ambarcațiune cu motor în care era un bărbat de 39 de ani. Bărbatul avea și o setcă, dar și cantitatea de 13 kilograme de pește. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru braconaj piscicol, dar și cu o amendă de 2.000 de lei, pentru că nu a respectat ordonanțele militare.
În schimb, doi bărbați surprinși la furat de pește dintr-o fermă piscicolă din zona Dunăreni s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Dosarul este în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.