Amenzi mai mari pentru comercianți!

de Teodora MÎNDRU Joi, 12 Februarie 2015 108
Amenzile aplicate firmelor care utilizează practici comerciale agresive sau înșelătoare pentru a-și prezenta produsele s-ar putea dubla, după ce deputații au aprobat, miercuri, prin vot final, un proiect de lege care va modifica regulile în domeniu, potrivit AvocatNet.ro. 

Mai exact, nivelul maxim al acestor amenzi ar putea crește la 100.000 de lei, de la 50.000, valoarea actuală. Astfel, firmele ar putea primi amenzi cuprinse între 5.000 și 100.000 lei pentru folosirea unor practici comerciale înșelătoare, iar cele care aplică practici comerciale agresive ar putea risca amenzi de la 2.000 la 100.000 de lei. Aceste prevederi sunt cuprinse în raportul emis de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, care a aprobat proiectul de lege cu amendamente. Varianta finală a documentului, adoptat prin vot final de deputați, nu a fost publicată încă pe site-ul Camerei Deputaților. 

Spre deosebire de reglementările cuprinse în proiectul de act normativ, actuala legislație prevede ca utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei. Astfel, legislația în vigoare nu stipulează amenzi diferite în funcție de tipul practicilor comerciale aplicate de comercianți, ci face o referire generală la practicile incorecte, care cuprind practicile înșelătoare și agresive.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei