În acest sfârșit de săptămână care a trecut, polițiștii constănțeni au acționat în stațiunea Mamaia, pentru prevenirea și combaterea comerțului ambulant, în stațiunea Mamaia. Astfel, oamenii legii i-au oprit pe cei surprinși vânzând produse alimentare pe plajă. În total, au fost legitimate 29 de persoane, iar nouă au fost amendate (totalul amenzilor se ridică la peste 3.500 de lei), iar bunurile le-au fost confiscate.
- Publicitate -