Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ANCHETĂ DE AMPLOARE. CRIMINALIȘTII "scormonesc" în cenușa restaurantului BEIRUT!

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 04 Iulie 2014 735 < 1 min citire
ANCHETĂ DE AMPLOARE. CRIMINALIȘTII "scormonesc" în cenușa restaurantului BEIRUT!
O echipă de specialiști criminaliști, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se află astăzi la Constanța, pentru a preleva noi probe din incinta restaurantului Beirut, mistuit într-un incendiu. Probele sunt necesare pentru realizarea unei noi expertize criminalistice. La fața locului a fost solicitată și prezența patronului restaurantului, George Karam. 
Reamintim că, la începutul lunii iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de George Karam, SC Middle East Partners SRL, Constantin Pavel și SC Tinel Cristi SRL, pentru nerespectarea legislației privind calitatea în construcții. În incendiul devastator și-au pierdut viața trei persoane.
Taguri
Articolul anterior Mare Mostrum. Educație pentru Marea Neagră
Articolul următor PMP organizează un marș, la doi ani de la suspendarea lui Băsescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei