Polițiștii au obținut, ieri, mandat de percheziție pentru a putea intra să facă săpături pe proprietatea unui bărbat din satul Oituz, unde ducea instalația artizanală descoperită în cursul zilei de luni. Ajunși aici, oamenii legii au descoperit, în spatele unei construcții improvizate, o conductă finală la care era legată o instalație artizanală de sustras țiței. Mai mult, polițiștii au descoperit 300 de litri de produs petrolier în mai multe recipiente. Din primele cercetări efectuate, anchetatorii susțin că este posibil ca instalația artizanală să fi fost montată în urmă cu cinci ani, însă proprietarii de drept spun că nu știu nimic despre cele întâmplate. Ei susțin că au vândut terenul pe baza unei chitanțe de mână unui individ al cărui nume nu și-l mai amintesc, iar chitanța este de negăsit.
- Publicitate -
Oamenii legii aveau informații de mai mult timp că în zona localității Oituz, pe lângă magistrala de țiței, acționează o rețea de hoți de combustibil, însă nu au reușit să prindă pe nimeni până acum și nici să găsească dovezi solide care să le susțină ipotezele.
Luni dimineață, ei au început săpăturile pe un teren agricol la in-trarea în localitate, lângă magistrală, și au reușit să descopere două conducte artizanale legate de magistrala de țiței, pe o distanță de peste un kilometru. Instalația artiza-nală de furat motorină, cu o lungime de peste 600 de metri, se oprea în capătul unei grădini, proprietate pe care polițiștii au reușit, ieri, să intre pe baza mandatului obținut de la judecători. Oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea hoților de produs petrolier și a celui care a cumpărat terenul în urmă cu cinci ani.