Doi bărbați din satul Țepeș Vodă sunt cercetați penal pentru că au tăiat un copac de pe marginea drumului. Duminică după-amiază, în jurul orei 16,30, Octavian C., de 32 de ani, și Costel O., de 33 de ani, au fost surprinși în timp ce tăiau un plop, de o înălțime de aproximativ 15 metri, aflat la ieșirea din sat. Pe numele suspecților a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat, iar valoarea prejudiciului urmează să fie stabilită de Primăria Siliștea.
- Publicitate -