Duminică, 07 Iunie 2026

Andrei Andronie a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare

de Cuget Liber Vineri, 04 Aprilie 2014 272 1 min citire
Andrei Andronie a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, astăzi, la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare, pe Andrei Andronie, autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist și o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite, transmite Mediafax.ro.
Andrei Andronie a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă, instanța dispunând ca acesta să execute cinci ani și șase luni de închisoare pentru accidentul pe care l-a provocat în noiembrie 2011, pe Calea Floreasca. Instanța a mai dispus, ca pedeapsă complementară, interdicția de a conduce cinci ani după executarea pedepsei principale.
Andronie a primit și o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru că a refuzat să se supună testelor pentru stabilirea alcoolemiei. Pedepsele au fost contopite, Andronie urmând să execută, dacă decizia rămâne definitivă, cinci ani și șase luni de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Andronie a fost arestat.
În același dosar, instanța l-a condamnat pe Petruț George Barbu la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani și nouă luni.
Totodată, instanța a dispus prelevarea de mostre biologice de la cei doi, pentru introducerea lor în baza de date națională.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel la Tribunalul București.
Taguri
Articolul anterior Parlamentul European a aprobat eliminarea tarifelor de roaming
Articolul următor Noi arestări în cazul privind meciurile trucate din eșaloanele inferioare din Anglia

Comentează știrea

cosmin
4 aprilie 2014
intrebare

Asta nu e nenorocitul ala care se lauda ca tasu-i smecher si ca-l doare-n #### de ce a facut ca oricum scapa ? Cinci ani e incredibil de putin, ar trebui mult mai mult. Ia intrebati-l acum, mai e smecher ? O sa fie cand o sa scape sapunul

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei