Un angajat al SC "Tomini Trading" SRL este cercetat penal de polițiștii de la Transporturi pentru că a furat 100 de kilograme de cupru, pe care intenționa apoi să le valorifice în interes personal.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, Adrian-Emilian M., angajat ca sudor în vederea dezmembrării deșeurilor metalice, la data de 6 iunie, a furat 100 de kilograme de cupru.
Bărbatul nu a acționat singur, ci a fost ajutat de Vasile M., angajat la o altă firmă care avea relații comerciale cu SC "Tomini Trading" SRL, care a încărcat cuprul într-o autoutilitară, în scopul scoaterii din portul Constanța. Ei au fost depistați de polițiștii de la Transporturi, iar prejudiciul, în valoare de 1.875 lei, a fost recuperat.
Angajatul de la "Tomini Trading" SRL, recidivist, a fost cercetat de polițiști pentru furt calificat, dosarul lui fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de trimitere în judecată.