Duminică, 07 Iunie 2026

Angajată a unei primării, suspectată că şi-a însuşit 500.000 de lei din contul instituţiei. Femeia a fost reţinută

de Oana CHIRANA Vineri, 20 Decembrie 2024 129 < 1 min citire
Angajată a unei primării, suspectată că şi-a însuşit 500.000 de lei din contul instituţiei. Femeia a fost reţinută
O femeie, angajată a unei primării din judeţul Mureş, care şi-ar fi însuşit în mod fraudulos 500.000 de lei din contul instituţiei, a fost reţinută de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş.
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în două dosare de urmărire penală în care se fac cercetări pentru delapidare, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
”În fapt, s-a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2022 - 26 noiembrie 2024, o femeie, funcţionar al unei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Mureş, şi-ar fi însuşit în mod fraudulos suma de aproximativ 500.000 lei din contul unităţii unde aceasta era angajată. În urma probatoriului administrat faţă de femeia în cauză a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, a anunţat, vineri, Poliţia, potrivit news.ro
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Taguri
Articolul anterior Proteste în Parlament! Şefa POT a dat cu mâna peste microfoanele presei, iar Becali i-a luat microfonul unui reporter
Articolul următor Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi sechestrat o fată de 18 ani. Iată pentru ce a fost chemată tânăra

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei