Angel Tîlvăr: România va face deminare în Marea Neagră alături de Turcia și Bulgaria

de Madalina PETRESCU Marţi, 05 Decembrie 2023 312
Luna aceasta ajunge în România primul vânător de mine marine de la britanici, din cele două nave de acest fel cumpărate de Ministerul Apărării. Astfel suplinim lipsa submarinelor, a spus pentru Digi24 ministrul Angel Tîlvăr, aflat în vizită în Statele Unite cu premierul Marcel Ciolacu.

Marea Neagră este zonă strategică, iar țara noastră se pregătește să participe la neutralizarea minelor marine alături de Turcia și Bulgaria, a mai anunțat ministrul apărării.

Ema Stoica, jurnalist Digi24: Aș vrea să ne uităm în primul rând la întâlnirile pe care le-ați avut astăzi, un subiect foarte important a fost cel în privința securității Mării Negre. Ce se va întâmpla mai departe, ce înseamnă acest lucru pentru România? Cum se traduce? Angel Tîlvăr, ministrul Apărării: În primul rând, România de mai multă vreme încearcă să profileze regiunea Mării Negre, ca fiind o regiune de interes pentru alianță, pentru flancul estic și pentru Uniunea Europeană. După cum știți, atât la Vilnius s-a specificat clar că Marea Negră are o importanță deosebită ținând seama de comportamentul Rusiei și ținând seama de faptul că Rusia a agresat un alt stat în mod nejustificat, încălcând legile internaționale. Motiv pentru care și aici, la Washington acest subiect era evident că va fi pe agenda de discuțiii.

El a fost prezent și la întâlnirea cu secretarul Apărării, cu Lloyd Austin, dar și la întâlnirea cu secretarul Antony Blinken. Evident, România fiind o țară care are atribute de stabilitate și de predictibilitate, care contează enorm de mult în ecuația de securitate a regiunii Mării Negre este un pilon de stabilitate și este una din țările care au cea mai mare importanță din acest punct de vedere. Cu atât mai mult cu cât România fost afectată de situația care este în Ucraina, mă refer la faptul că au fost mine care au fost identificate și găsite pe Marea Neagră. Au fost, dacă știți, atunci când Rusia a executat atac cu drone asupra facilităților portuare ale Ucrainei, au fost resturi de drone care au atins teritoriu național și era normal ca preocuparea să genereze, această situație să genereze o preocupare vizavi de regiunea Mării Negre.

Întrebat despre înzestrarea pe care o are România pe partea navigabilă, ministrul Apărării a răspuns: “Partea de înzestrare este o componentă importantă a felului cum ne profilăm și cum acționăm în această regiune, încercăm să suplinim lipsa acestei capabilități prin prezența altor capabilități care să satisfacă nevoile de securitate și răspuns ale României dacă ar fi cazul. Vreau să menționez că în ultima vreme am achiziționat două vânătoare de mine, tocmai pentru a sublinia și importanța demersului, dar și faptul că ne preocupă acest lucru. Și nu în ultimul rând, vizita de la Washington vine după ce am avut ocazia să discut despre o inițiativă, care presupune deminarea, acțiuni de deminare pe Marea Neagră. O inițiativă din care fac parte Turcia, Bulgaria și România”, a subliniat ministrul.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei